Bursele Rotary Academica se adresează elevilor (din ultimul an de liceu) și studenților (anul 1 si 2 de facultate), cu situație financiară modestă, ce doresc sa urmeze/ urmează deja cursurile unei universități de stat din Iași. Pe lângă criteriile de eligibilitate din dosarul de înscriere, ne interesează ca cei ce vor intra în acest proiect să împărtășească principiile și valorile ROTARY: onestitate, perseverență, asumarea responsabilităților, lucrul în echipă, implicare în cauze sociale și altruism.

  1. În ce constă bursa

 

Bursa oferită va fi de 1.000 lei/lună și va putea acoperi următoarele cheltuieli:

  • Cazare în cămin;
  • Masa la cantină;
  • Cărți/manuale de studiu;
  • Tabere de studiu;
  • Alte cheltuieli.

De asemenea, burserii vor beneficia de «Programul de mentorat», adică fiecărui student îi va fi desemnat un Rotarian care va avea obligația de a îndruma și sprijini activitatea studentului, atât școlară cât și extrașcolară, pe toată perioada în care studentul se află în programul Bursele Rotary Academica.

  1. Condiții de admitere

Candidații interesați  de admiterea în acest program trebuie să transmită pe adresa Clubul Rotary „Curtea Domnească”, Hotel Ramada, Str. Grigore Urechi 27, 700023 Iasi sau e-mail: rotarycurteadomneascaiasi@gmail.com, cererea de înscriere (informală) însoțită de:

  • Un eseu din care să reiasă cine eşti tu (2-3 pagini, descrierea abilităţilor tale, a valorilor și principiilor care te ghidează în viață, o descriere a activităților tale extrașcolare, implicarea ta în diferite proiecte, planurile tale de viitor, de ce ai ales o facultate anume, atitudine civică etc. Ne interesează o creionare a personalității tale pentru a înțelege dacă te potrivești cu ceea ce solicităm noi ;
  • O recomandare din partea unei persoane reprezentative pentru tine (poate fi cineva din comunitatea din care provii – profesor, preot etc – sau o persoană cu care ai lucrat într-un proiect etc). Te rugăm sa ne furnizezi adresa de e-mail și numărul de telefon al acelei persoane pentru a o putea contacta ulterior ;
  • Foaia matricolă (din care să rezulte situația școlară din perioada liceului, precum și notele obținute la bacalaureat (acolo unde este cazul) ;
  • Adeverință(e) din care să rezulte veniturile familiei.

Înscrierile se vor realiza până la data de 15 iunie 2018, iar candidații selectați vor participa la un interviu.