Cetățenii străini și cetățenii români care au studiat în străinătate înscriși la concursul de admitere/ admiși la studii la UAIC pot solicita înmatricularea în an superior pe baza recunoaşterii unor studii parţiale efectuate în străinătate, conform OMECTS 3223 din 8 februarie 2012 pentru aprobarea Metodologiei de recunoaştere a perioadelor de studii efectuate în străinătate. Solicitarea se depune la comisia de admitere/ la secretarul-șef al universității, iar dosarul de recunoaştere și echivalare conţine următoarele documente:
- Cerere de înscriere – formular tipizat – disponibil la comisia de admitere pe facultate sau la secretar șef universitate. Poate fi descărcată și aici;
- copia diplomei de bacalaureat obţinută în România sau, după caz, atestatul, emis de direcţia de specialitate din cadrul Ministerul Educaţiei și Cercetării, de recunoaştere a diplomei de acces în învăţământul superior obţinute în străinătate/scrisoarea de acceptare la studii, precum și originalul diplomei pentru certificarea „conform cu originalul”;
- copia diplomei de licenţă sau master obţinute în România sau, după caz, atestatul, emis de direcţia de specialitate din cadrul Ministerul Educaţiei și Cercetării, de recunoaştere a diplomei de acces la Studii doctorale obţinute în străinătate/scrisoarea de acceptare la studii, precum și originalul diplomei pentru certificarea „conform cu originalul”;
- documentul, apostilat sau supralegalizat, după caz, care atestă situaţia şcolară pentru anii de studii absolviţi, care trebuie să conţină disciplinele, notele, numărul de credite/numărul de puncte şi numărul de ore de curs pentru fiecare disciplină, emis de instituţia de învăţământ superior de la care provine solicitantul, şi traducerea legalizată în limba română;
- programele analitice pentru disciplinele studiate în instituţia de învăţământ superior de la care provine solicitantul, după caz, şi traducerea legalizată în limba română;
- certificatul de competenţă lingvistică pentru limba de predare şi de examinare, după caz;
- copia certificatului de naştere şi a actului de identitate sau a paşaportului şi, după caz, traducerea legalizată în limba română, precum și originalul certificatului de naștere, pentru certificarea „conform cu originalul”;
- copia certificatului de căsătorie, în cazul în care numele înscris pe actele de studii nu coincide cu cel din actul de identitate, şi, după caz, traducerea legalizată în limba română, precum și originalul certificatului de naștere, pentru certificarea „conform cu originalul”;
- declaraţie pe propria răspundere că studiile efectuate anterior nu au fost întrerupte ca urmare a exmatriculării datorate încălcării prevederilor codului de etică şi deontologie al universităţii de provenienţă.