Limbă străină A – Limbă străină B – licenţă

Limbă și literatura străină (A)  – Limba și literatura străină (B)

lbstraine

Una dintre cele mai căutate competențe este aceea de a vorbi și scrie în limbile de circulație internațională. Trăim într-o eră a globalizării în care accentul pus pe multiculturalitate este din ce în ce mai pronunțat. Urmând cursurile specializării de Limbă și Literatură Străină vei putea spune că te potrivești perfect contextului actual fiind vânat de marile companii multinaționale.

Dacă te întrebi ce vei studia îți spunem că alegând două dintre limbile de circulație internațională, engleză, franceză, germană, spaniolă sau italiană, nimic din ce înseamnă limbă și literatura celor două nu va mai reprezenta o taină pentru tine. Vei aprofunda astfel discipline precum limgvistica, cultura, civilizația și practica limbii secundare și principale, dar și teoria, practica și literatura celor două limbi.

Alegând să urmezi cursurile celor trei ani de facultate ale specializării vei putea să îţi deschizi drumul spre a deveni fie cadru didactic pentru învăţământul preuniversitar şi universitar, fie cercetător în domeniul filologic, fie specialist în domeniile ştiinţelor comunicării, traducerii și interpretariatului.

La specializarea Limbă și literatura străină (A)  – Limba și literatura străină (B) din domeniul “Limbi și literaturi “ de la Facultatea de Litere.

Iată ce vei studia:

Semestrul I (anul I):

  • Introducere în teoria literaturii
  • Literatură comparată
  • Cultură, civilizație și practica limbii A
  • Introducere în lingvistică
  • Cultură, civilizație și practica limbii B
  • Competente de comunicare TIC

Semestrul II (anul I):

  • Limba străină A
  • Literatura străină A
  • Teoria și practica limbii / textului A
  • Limba străină B
  • Literatura străină B
  • Teoria și practica limbii / textului B

Semestrul III (anul II):

  • Limba străină A
  • Literatura străină A
  • Teoria și practica limbii
  • Limba străină B
  • Literatura străină B
  • Teoria și practica limbii / textului B

Semestrul IV (anul II):

  • Limba străină A
  • Literatura străină A
  • Teoria și practica limbii / textului A
  • Limba străină B
  • Literatura străină B
  • Teoria și practica limbii / textului B

Semestrul V (anul III):

  • Limba străină A
  • Literatura străină A
  • Teoria și practica limbii / textului A
  • Limba străină B
  • Literatura străină B
  • Teoria și practica limbii / textului B

Semestrul VI (anul III):

  • Limba străină A
  • Literatura străină A
  • Opțional: Limba străină A / Literatura străină A
  • Limba străină B
  • Literatura străină B
  • Opțional: Limba străină B / Literatura străină B

Pentru mai multe detalii, citiți Ghidul de Studii al Facultății de Litere